Miercuri, 21 septembrie 2011, doamna Andrea Gustovic – Ercegovac i-a predat domnului Marian Lupu, Presedinte interimar al Republicii Moldova si Presedinte al Parlamentului Republicii Moldova, scrisorile prin care domnul Ivo Josipovic, Presedintele Republicii Croatia, o acrediteaza în calitate de ambasador extraordinar si plenipotentiar al Republicii Croatia în Republica Moldova.
În timpul discutiilor care au avut loc dupa ceremonia de predare a scrisorilor de acreditare, domnul Marian Lupu, Presedinte interimar al Republicii Moldova si Presedinte al Parlamentului Republicii Moldova, a adresat felicitari pentru finalizarea procesului de negocieri cu Uniunea Europeana, în timp ce doamna ambasador s-a referit la buna cooperare bilaterala de pâna în prezent, precum si la cooperarea dintre cele doua tari pe plan international, în special prin activitatea în cadrul initiativelor regionale din sud-estul Europei.

Cu acest prilej, doamna ambasador a subliniat necesitatea intensificarii cooperarii politice si economice dintre cele doua state.
La ceremonia de predare a scrisorilor de acreditare care a avut loc la resedinta prezidentiala au participat: doamna Mariana Zolotco, consilier prezidential pentru afaceri politice si integrare europeana, domnul Andrei Popov, Viceministru al Afacerilor Externe si Integrarii Europene al Republicii Moldova si domnul Mirko Radic, Secretar III la Ambasada Republicii Croatia la Bucuresti.
Press releases